Voinicule, aici zac eu.
Viteaz si tanar. Pui de zmeu.
Ce-am fost atunci… si ce-s acum…
O cruce-n margine de drum…
Stie doar Dumnezeu.
Pe cai, zambind cum alergam
In vant. Cu vantul ma-ntreceam.
Fugeam mereu spre alt apus.
Dar am clipit… toate s-au dus…
Si, Doamne… le iubeam.

mi-era dor de moto. am visat urat.

Da, stiu, de obicei scriu aici o poezie. Ea inca nu exista. Doar sentimentul care ar putea-o crea. Din pacate simt eu asa ca daca o sa fie, o sa fie mult prea personala ca sa ajunga aici. Asa ca o sa scriu cateva cuvinte despre un mic deranj care mi-a ajuns la urechi. De putini mi-a pasat in viatza asta. Care ma stiti personal stiti despre ce vorbesc. Umbla vorba prin oras ca ar fi murit Gheorge Dinica. Minciuni. Gheorghe Dinica n-o sa moara niciodata. Eu nu l-am cunoscut si probabil n-o sa-l cunosc vreodata. Da’ va zice el singur cine e.

http://www.youtube.com/watch?v=A4Mod8Yx0iA

Nu mori cand faci bronhopneumonie. Mori cand esti uitat.

Am fost odata fericit
Si fara grija-n lume
Traiam copil si linistit
Nu cautam renume

Se schimba lumea ne-ncetat
Si-oricum tot trece viata
Si simt ca si eu m-am schimbat
Din copil in paiata

Ce-am fost, ce sunt si ce-o sa fiu
In randuri mici paleste
Ce-am fost… a fost… ce-oi fi… nu stiu
Caci sufletu-mi orbeste

o poezie scrisa cu mult timp in urma peste care am dat acum si am observat ca se potriveste de minune starii mele actuale de… impartzeala…

Mi-ai dat nopti calde cu sudoare
Si-am mers imbratisati prin ploi…
Nu ti-a pasat de-i vant sau soare.
N-ai zis nimic. Eram noi doi.

Ai fost acolo fie rau sau bine.
Mi-ai indurat orgoliul nefiresc…
Pana si viata mi-o incred in tine
Ca tu nu fugi cand spun ca te iubesc.

Tu nu ma judeci, insa mi-e rusine
Ca-n ploaia miseleasca de idei
Voiam sa plec. Sa scriu. Sa uit de mine.
M-ai dus. Dar eu am scris despre femei.

-

Motoreta.

Vorbeai de tuici, palinci si vin
Dar nu stii gustul lor… sarat…
Cand bei ca cineva ti-a dat
Si miere si pelin…

Ce? Puzzle-uri? Sau masti haine…
Pictate-n fardul ala gros
Sub care fara de folos
Te tot ascunzi de tine…

Nu te condamn. Din… demnitate.
Ca tine-s multe… zi de zi…
Si ce nimic de om ar fi
Cel fara de pacate?

Ramane sa-mi raspund eu… mie.
De-as fi-ndurat. Sa nu te scap.
De-ai fi stiut sa… sari in cap.
Ce-ar fi putut sa fie…

-

e scrisa pe post de terapie… la asta ma refeream cand ziceam ca ies si lucruri frumoase din lucruri naspa…

Si la aceeasi blestemata de rascruce
Nici nu mai stiu sa simt, dar sa mai scriu.
Ma zbat sa raman bun… o fi tarziu?
Si cata bunatate mai pot duce?

Tu, mila… dulce… pacatoasa…
Povara fara rost a celor buni
Patrunzi si dormi in inima, mieroasa,
Dar ce-ti mai place sa te si razbuni…

Si, constiinta, tie ce sa-ti fac?
Sa te azvarl nepasator in ploaie?
Nu, nu ma schimb… indur si tac…
Sa nu ma-inec cu ura si noroaie.

-

ce plm mai avem daca ne pierdem astea 3 chestii?

In lumea ei altii dicteaza,
Traieste facand ce spun ei…
Se-nchina cartii.. bieti atei…
Si ea-i asculta… nu viseaza.

Sau a visat? Si ea ca mine?
Si-a fost tarata prin noroi?
Si-acum traieste cu rusine…
Pentru ce e… si pentru noi…

N-oi sti raspunsuri… n-oi gasi…
Dar vremea dulce va veni
A unor asteptate-apusuri
Si-atunci ferice-oi retrai
A vremii-ndurerate plansuri
Si oi afla de-i rau sau bine
Sa ruginesc in lumea mea
S-astept salvarea mea… prin tine…
Curand… chiar foarte… voi afla!

e mai veche poezia dar ia sa vedem… te recunoshti?

Scrijeliri de zi ploioasa
Cand te-ascunzi dupa perdele
Ude… moarte, pasarele…
Langa casa.

Ud… mucegait de veacuri
Un tigan racneshte-n drum…
Satului negru de fum,
Vinde fleacuri.

Lumea-ntreaga putrezeste
Si in timp ce pixul tace,
Ganduri bune, miseleste,
Mor in pace.

zi ce crezi… varsa-ti nervii… baga-ti pula…

Curge ceara alba… plange…
Parca nu mai imi e frig…
Lumea-n jur se-agita, striga,
Ma ridic si eu si strig
Ca sunt bine… Nu m-aud.
Oare-s ocupati cu ceara?
De ce au obrazul ud?
Si de ce se lasa seara?

Iti ia ceva mai mult sa-ti dai seama cand mori fericit…

Cum e sa nu stii ca te minti?
Continui sa le faci pe plac…
Dar lumea-n jur se schimba… simti?
Si ei… ei pentru tine… fac?

De ce traiesti in resemnare?
Chiar nu te vezi cat esti de mic?
A, nu… mandria ta-i prea mare…
Traieste! N-o sa schimbi nimic…
.
.
.
cati dintre voi nu v-ati gasit niciodata in situatia asta?